21 AUGUST: 159 de ani de medicină militară românească!
Autor: Dana Lascu pe 20 aug, 17:18 | Medici & Clinici

Depunere de corone de Ziua Medicinei Militare. Foto: Daniel Iancu și Daniela Gheorghe

Sâmbătă, 21 august 2021, se împlinesc 159 ani de când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Înaltul Decret Domnesc prin care a luat ființă Corpul Ofițerilor Sanitari ai Armatei.

Medicina Militară reprezintă un segment specializat, important, care asigură servicii medicale recunoscute pentru înaltă performanță si calitate atât pentru efectivele militare, dar si pentru populația civilă. La 21 AUGUST se împlinesc 159 de ani de la înființarea Corpului Ofițerilor Sanitari ai Armatei.

„Mobilizarea și viteza de reacție a sistemului medico-militar la cea mai mare provocare sanitară din ultimul secol, pandemia Sars-Cov-2, eveniment fără precedent în istoria modernă, a dovedit, încă o dată, că, indiferent de situația socială, economică, politică a țării, această categorie de personal a știut să răspundă prezent și să respecte jurământul depus cu scopul asigurării tratamentului necesar pacienților noștri.

În această zi de sărbătoare, urăm “La mulți ani cu sănătate și impliniri!”, tuturor colegilor din sistemul medico-militar”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Spitalului Militar Central din Capitală. 

Repere din istoria Medicinei Militare Românești

La 21 august 1862, prin Înaltul Decret Domnesc nr. 4629, semnat de Alexandru Ioan Cuza, au fost înființate Corpul Ofițerilor Sanitari ai Armatei și Direcția Generală a Serviciului Sanitar Român, atestându-se medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătății efectivelor armatei.Înainte de această atestare, s-au pus bazele pentru constituirea medicinei militare moderne, principalele repere istorice fiind:

- 13 septembrie 1831 - ia ființă un lazaret, în baza regulamentui „miliției" Principatului Țării Românești, structură ce va deveni, ulterior, Spitalul Militar Central (SMC).

- 1851 - la solicitarea comandantului spitalului, ia ființă primul serviciu permanent de gardă, în vederea asigurării asistenței medicale în regim de urgență.

- 1853 - domnitorul Barbu Știrbei încredințează conducerea spitalului doctorului de origine franceză Carol Davila. Acesta elaborează primul regulament modern de funcționare a Spitalului Militar, structurat pe asigurarea a două funcții organice, respectiv, asistența medicală chirurgicală și cea de medicină internă. Tot prin efortul său, se concretizează conceptul de infrastructură materială și de suport logistic, prin dotarea serviciului medical pentru timp de pace, dar mai ales pentru război.

- 1855 - Carol Davila înființează, în cadrul Spitalului Militar, Școala de Mică Chirurgie pe care, un an mai târziu, o transformă în Școala de Chirurgie, a cărei curiculă universitară este similară cu cea a școlilor secundare de medicină din occident. În calitate de director al acestei unități de învățământ, Carol Davila structurează cursurile după principii militare, elevii participând în mod efectiv atât la pregătire medicală, cât și la exerciții de simulare și aplicații în teren, cu materiale sanitare de campanie.

- 1856, la propunerea și sub organizarea lui Carol Davila, ia ființă învățământul farmaceutic, acesta fiind coordonat de farmacistul militar Ștefan Hepites. În baza opisului domnesc semnat de Alexandru Dimitrie Ghica cu nr. 1902 din 16 august 1857, aceasta se transformă prima formă de învățământ medical superior din țara noastră, respectiv, în Școala Națională de Medicină și Farmacie, ai cărei absolvenți erau recunoscuți și peste hotare.

- 1857 - prin decretul imperial al împăratului Napoleon III, Școala Națională de Medicină și Farmacie din București a fost asimilată școlilor secundare de medicină din Franța, iar un an mai târziu, aceasta va fi recunoscută și în Italia, conform decretului regal, din data 15 august 1858.

- 1858 - Carol Davila introduce primul regulament al serviciului interior al Spitalului Militar Central, creând o bază clinică de practică medicală și învățământ militar.

- 1869, Carol Davila înființează la București Facultatea de Medicină. În același timp întemeiază învățământul farmaceutic și veterinar și fondează, împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina Botanică din București, introduce concursurile medicale și stagiile obligatorii în spitale etc.

- 1889 – la data de 25 septembrie se finalizează lucrările noului sediu al SMC, locație în care ne desfășurăm activitatea și la acest moment.

Medici & Clinici Vezi toate articolele