Adrian Gheorghe, președintele CNAS: degeaba ne propunem să adoptăm ultimele descoperiri dacă nu ne permitem

EXCLUSIV
Adrian Gheorghe, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a vorbit la Interviurile DC News și DC Medical despre sistemele de sănătate din lume.

La Interviurile DC News și DC Medical, Adrian Gheorghe, președintele CNAS, a declarat că peste tot, pe glob, există ”conștientizarea că în sănătate ceva trebuie să se schimbe”, însă ”ce lipsește în multe locuri este acest aliniament între resurse și voința politică care să se întâlnească la un anumit moment de timp pentru a face schimbarea să se întâmple”.

Specialistul a mai precizat că peste tot, în lume, ”există și această uzură a reformei perpetue în care pare că ingredientele sunt, dar nu se întâmplă rezultatul scontat. Dar, câteodată, se mai întâmplă. Sunt și exemple de succes pentru câțiva ani, apoi ritmul se oprește”. Adrian Gheorghe consideră că ”din punct de vedere al dinamicii (n. r. al sistemului de sănătate) suntem compatibili cu alte țări în încercarea de a duce lucrurile un pic mai departe”.

În opinia acestuia, ”doar o abordare de politici de sănătate centralizată pe sănătate publică ne poate ajuta să mergem mai departe deoarece dacă abordăm o perspectivă exclusiv clinică în care să luăm fiecare boală în parte, nu avem cum să stăpânim cu resursele pe care le avem, întreaga povară. Avem nevoie să începem să gândim aceste politici la nivel populațional și interdependențele dintre ele, mai ales că România e (...) o țară mare și diversă spațial, sunt probleme oarecum centrate în anumite puncte, inclusiv teritorial, pe straturi socio-economice etc care au nevoie atât de viziune, cât și de rezoluție pentru țintirea unor intervenții. Ori în acest moment, cred că e mult de lucrat la instrumentele pe care le folosim pentru a ținti politicile de sănătate. (...) Cred că orice echilibru pleacă de la niște obiective asumate, iar acestea trebuie să fie relevante și realiste. Relevante - mă refer la problemele populației care se doresc a fi rezolvate. Și realiste la resursele și infrastructura umană, materială, pe care o avem la dispoziție. Degeaba ne propunem să adoptăm rapid ultimele descoperiri dacă nu ne permitem sau nu avem corpul profesional gata să le aplice”.

Scurt CV

Adrian Gheorghe (35 de ani) a lucrat ca economist din 2018 în finanțarea sănătății la Departamentul de Epidemiologie și Boli infecțioase al instituției britanice Imperial College London. Doi ani a activat la London School of Hygiene and Tropical Medicine, cercetător în evaluare economică în Departamentul de Sănătate Globală şi Dezvoltare. Acesta a fost economist la Oxford Policy Management (firmă de consultanță în dezvoltarea internațională) între 2015 şi 2018. Adrian Gheorghe are un doctorat la Universitatea din Birmingham și a mai făcut parte din echipa lui Vlad Voiculescu și în primul mandat al acestuia la conducerea Ministerului Sănătății în Guvernul Cioloș.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel