Alexandru Rafila, despre evoluția pandemiei: nu am învăţat nimic din valurile precedente

Alexandru Rafila
EXCLUSIV
Prof. dr. Alexandru RAFILA, Vicepreședintele Camerei Deputaților, a participat la  dezbaterea cu tema „Valul 4 al pandemiei COVID-19: impact, amenințări, soluții”, organizată de DC Media Group, unde a vorbit despre evoluția valului patru al pandemiei și greșeli care au dus la creșterea numărului de infectări. 

Prof. dr. Alexandru RAFILA, Vicepreședintele Camerei Deputaților, a vorbit la  dezbaterea cu tema „Valul 4 al pandemiei COVID-19: impact, amenințări, soluții”, organizată de DC Media Group, despre evoluția valului patru al pandemiei. 

„În ceea ce priveşte valul 4, dovedeşte că nu am învăţat nimic din valurile precedente. Modul în care evoluează în România este foarte îngrijorător. Vedeți că Numărul de cazuri tot mai mare şi faptul că sistemul de sănătate s-a sufocat din nou, reflectă acest lucru. Am putea să facem în oglindă cu ceea ce s-a întâmplat în Italia, Germania, unde într-adevăr au fost mulţi pacienţi în valurile precedente, dar în momentul de față nu s-a mai întâmplat acest lucru asta și ar trebui să vedem de ce există aceste diferențe”, a spus el, menționând două motive care au dus la aceste diferențe:

Unul este legat de modul în care a fost gestionată campania de vaccinare, care a dus la acoperirea a circa 75% din populaţiile acestor ţări, și unde acum vedeți că ridică practic restricțiile, cu toate că mai apar cazuri de îmbolnăvire, nu reprezintă, practic o problemă, puține persoane ajung în spital, și mai puține ajung în secțiile de terapie intensivă, deci problema de sănătate publică se apropie de un final și, implicit, şi activităţile sociale şi economice se desfăşoară în condiţii de normalitate. La noi nu s-a întâmplat, avem o acoperire vaccinală mică şi din această cauză, marea majoritate a cazurilor care ajung în spital și la terapie intensivă sunt cazurile persoanelor nevaccinate, pentru că ele sunt majoritate, peste 70% din populație este nevaccinată”, a spus el.

Despre al doilea element care a dus la crearea acestor diferențe, medicul spune că are legătură cu modul în care s-au luat măsurile pentru al patrulea val al pandemiei.

Lipsesc măsurile de sănpătate publică

„Cel de-al doilea element din care, iar, n-am învățat nimic, a fost o relaxare totală până pe 10 septembrie, inclusiv în ultimele zile ale săptămânii trecute, când s-au desfăşurat congresele unor partide politice care nu au ţinut cont de reglementări. Deci e clar că această lipsă a măsurilor de sănătate publică timp de câteva luni și încercarea de a le relua brusc la un nivel înalt după data de 10 septembrie nu cred că a fost un timing potrivit.

Timingul este atunci când observi că începe o creștere susținută, să intervii. Noi am intervenit abia când lucrurile erau extrem de greu de controlat, când am ajuns la 7000 de cazuri pe zi și, în mod evident, lucrul ăsta pune probleme serioase, în continuare”, a mai explicat el.

Găsiți detalii în materialul video atașat

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel