Andrei Baciu: Nu vor mai exista spitale COVID. Toate spitalele din România vor avea o abordare mixtă
Autor: Adisa Codruț pe 14 sep, 21:53 | Coronavirus

Dr Andrei Baciu. Foto: Facebook

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, spune că toate spitalele vor avea o abordare mixtă în ceea ce privește Covid-19.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a spus în cadrul conferințe săptămânale legate de campania de imunizare, că nu vor mai exista spitale dedicate bolnavilor de COVID-19.

„S-a schimbat paradigma. Toate spitalele din România vor avea o abordare mixtă: circuite COVID și circuite non-COVID. Vechea abordare avea avantaje și dezavantaje, în special dezavantaje importante pentru pacienții cu boli cronice. Acest lucru a fost planificat încă de la începutul verii. S-au creionat planuri la nivelul fiecărui județ organizat împreună cu DSP-urile și spitalele”, a spus el.

„S-a făcut o analiză asupra paturilor la nivel de Terapie Intensivă, dar și o ordine în care acestea sunt activate la nivelul fiecărui spital și a fiecărui județ”, a declarat Andrei Baciu.

„O dată cu creșterea numărului de cazuri am monitorizat implementarea acestui plan. care sunt spitalele care se activează, care sunt paturile. Lucrurile trebuie să se întâmple la nivel local”, a mai precizat el.

Coronavirus Vezi toate articolele