Avertisment DUR de la OMS: "Suntem în pragul unui eşec moral catastrofal"

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat, luni, 18 ianuarie, că lumea este în pragul unui "eşec moral catastrofal" al distribuţiei vaccinurilor, transmite Reuters.

Tedros a cerut tuturor ţărilor şi producătorilor să repartizeze mai echitabil dozele de vaccin împotriva COVID-19.

"Nu numai că această abordare 'eu primul' îi lasă pe cei mai săraci şi mai vulnerabili oameni din lume într-o situaţie de risc, este şi autodistructiv", a apreciat şeful OMS la deschiderea şedinţei anuale a consiliului de conducere al organizaţiei, prin videoconferinţă. "În ultimă instanţă, aceste acţiuni nu vor face altceva decât să prelungească pandemia", a avertizat el.

Perspectivele unei distribuţii echitabile sunt "în pericol grav" înainte de începerea schemei OMS de repartizare a vaccinurilor cunoscută sub denumirea de COVAX, care va începe luna viitoare.

Ce a observat șeful OMS

 

Tedros a observat că anul trecut au fost semnate 44 de contracte bilaterale de achiziţie a vaccinului împotriva coronavirusului, iar anul acesta cel puţin încă 12. "Asta ar putea întârzia livrările COVAX şi crea exact scenariul pentru evitarea căruia a fost creat COVAX, cu stocare, cu o piaţă haotică, cu o reacţie necoordonată şi cu o perturbare economică şi socială continuă", a spus el.

Directorul general al OMS a dat ca exemplu de inegalitate faptul că peste 39 de milioane de doze de vaccin au fost administrate în 49 de ţări bogate, în timp ce într-o ţară săracă s-au injectat doar 25 de doze, notează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel