Bârfa, ce efect are asupra corpului nostru: de ce nu e sănătos să bârfești

Bârfa
Specialiștii avertizează în legătură cu efectele bârfei asupra organismului. Ei spun că atunci când bârfim, în corpul nostru au loc modificări dăunătoare sănătății.

Bârfa este un obicei, pe cât de urât, pe atât de prezent în societate și ne afectează mai mult decât credem. Cum ne putem debarasa de această obişnuinţă, dar şi şi cum să nu ne lăsăm afectaţi de vorbele rele din jurul nostru, a explicat Constantin Cornea, psiholog, dar şi Cerasela Rogen, coach transformaţional, la Antena 3.

"Bârfa, din punct perspectivă psihologică, reprezintă frustrările unei persoane exprimate la nivel de comunicare prin încercarea lui de a-și rezolva propriile traume. În limbaj popular, oamenii bârfesc doar prin prisma faptului că au nevoie să comunice și, din nefericire, dacă nu ai ce să comunici, dacă nu ai un grad de cultură, de educație, dacă nu ai anumite hobby-uri despre care să vorbești dai în bârfă", spune Constantin Cornea, psiholog.

"Oamenii normali bârfesc mai mult, oamenii de succes vorbesc despre idei, planuri, creativitate, iar oamenii care nu își duc atenția pe ei și nu își dau importanță nu se gândesc cum să evolueze și atunci stau, cum ar zice românul, cu dinții la gardul altuia și nu au grijă de grădina lor", adaugă Cerasela Rogen, coach transformaţional.

Biblia susține despre bârfă că este o manifestare a două păcate: Mândria și Idolatria. Cei care bârfesc sunt plini de mândrie pentru că bârfa îi face să se simtă mai bine în comparaţie cu alţii. Odată cu mândria, bârfa înseamnă și Idolatrie, fiindcă dezvăluie ceea ce ne place şi ce considerăm cu adevărat valoros.

Ce se întâmplă în corpul nostru atunci când bârfim

Însă, oricât de plăcut ar putea fi acest sentiment de moment, specialiștii trag un semnal de alarmă și avertizează că bârfa ne poate afecta și pe plan personal.

"Tu nu te dezvolți și nu stai în stare de bine, să ai energie să faci lucruri, pentru că începi să vorbești despre ce face altcineva, despre cum face altcineva. Și ce nu știm: chimic, în corpul nostru, în momentul în care vorbim urât de cineva, n-ai cum să ai gânduri negative și emoții pozitive. Îi dai cortizol, hormon de stres, sau dacă te și înfurii câteodată, îi dai și adrenalină și asta înseamnă, că 12 ore acel hormon stă în corpul tău și tu iei decizii proaste, nu mai faci ce trebuie, nu ai energie mai departe, adică tu singur te-ai descărcat de toată energia bună, te-ai încărcat cu energia bârfei și a cuvintelor negative pe care le-ai spus de cealaltă persoană", a explicat Cerasela Rogen, coach transformaţional.

Bârfa, asociată și cu pierderea de timp

"Timpul este cea mai prețioasă monedă pe care o avem în viață, când tu stai jumătate de oră sau două ore la cafea vorbind despre ce fac ceilalți, despre cine cu cine a mai fost în loc să te bucuri, pentru că în momentul în care ai să mori, nu o să poți să te bucuri cu toate miliardele din lume alea două ore pe care le-ai pierdut acolo vorbind despre alții", punctează Cerasela Rogen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel