Bebeluși de 4, 5 și 7 luni, din Vrancea, au COVID. Se va amenaja o zonă ATI pentru copii
Autor: Adisa Codruț pe 09 sep, 23:30 | Coronavirus

Bebeluș FOTO: pexels.com

Trei bebeluși au ajuns, din august, la urgențe, în Focșani, după ce s-au îmbolnăvit de COVID.

Trei bebeluși, de 4, 5 și 7 luni, au ajuns de urgență la Spitalul Județean din Vrancea după ce s-au îmbolnăvit de COVID. Ca urmare a creșterii cazurilor de coronavirus la cei mici, conducerea unității medicale va amenaja o zonă ATI doar pentru copii.

”Începând cu data de 1 august, la SJU Focşani au fost internaţi 19 copii şi tineri sub 20 de ani ca urmare a îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2. Este vorba de trei sugari, de patru, cinci şi şapte luni, trei copii cu vârste cuprinse între unu şi zece ani şi 13 copii sau tineri cu vârste între 11 şi 20 de ani", a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Vrancea, Silviu Stanciu, conform Agerpres.Directorul Spitalului Județean Focșani, Constantin Mândrilă, afirmă:

"Deja am făcut adresă la DSP Vrancea pentru ca 10 paturi de ATI pe care le avem la etajul trei al spitalului să le lăsăm pentru copii. Am luat această măsură şi pentru că e posibil să ne aşteptăm la un vârf al îmbolnăvirilor în rândul copiilor, cam la două săptămâni după deschiderea şcolilor. În ultimul timp au început să apară foarte multe cazuri de COVID la copii şi riscăm să blocăm toată Secţia de pediatrie. Astfel, putem să-i internăm pe toţi la etajul trei, aproape de Secţia de pediatrie, pentru a fi permanent în atenţia medicilor specialişti".

Conform raportului zilnic prezentat astăzi de autorități, în România sunt internați în spital cu COVID 99 sunt minori, 91 fiind internați în secții și 8, în stare gravă, în secțiile ATI.

Coronavirus Vezi toate articolele