Canada, prima țară din lume care aprobă vaccinul COVID19 produs de Pfizer-BioNTech pentru copii

Ministerul canadian al Sănătăţii a anunţat, miercuri, 5 mai, că a autorizat utilizarea vaccinului anti-COVID19 produs de Pfizer-BioNTech pentru adolescenţii începând cu vârsta de 12 ani, Canada devenind astfel prima ţară care aprobă vaccinul pentru această grupă de vârstă, relatează AFP.

Health Canada a concluzionat că vaccinul este "sigur şi eficient" pentru prevenirea COVID-19 la adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, după efectuarea unei analize ştiinţifice "riguroase şi independente a datelor cunoscute", a precizat ministerul într-un comunicat. Ottawa a autorizat iniţial vaccinul pentru persoanele cu vârsta de 16 ani şi peste.

Pas important în lupta Canadei împotriva pandemiei

 

"Autorizarea unui prim vaccin în Canada pentru prevenirea COVID-19 în rândul copiilor marchează un pas important în lupta Canadei împotriva pandemiei", a declarat dr. Supriya Sharma, consilier medical şef la Health Canada.

Ea a confirmat în cadrul unei conferinţe de presă că Canada este prima ţară din lume care a autorizat acest vaccin de la vârsta de 12 ani.

De la începutul pandemiei, circa 20% din cazurile de COVID-19 din Canada au fost raportate la persoanele cu vârsta sub 19 ani, a mai spus ea.

Pfizer-BioNTech a depus, de asemenea, în Statele Unite o cerere de extindere a autorizaţiei de urgenţă a vaccinului pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, iar decizia Agenţiei pentru Medicamente a SUA (FDA) este aşteptată în următoarele zile.

Decizia Canadei se bazează pe "noi date obţinute" în urma unui vast studiu clinic de fază 3 din Statele Unite, extins la peste 2.000 de participanţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, a precizat Health Canada.

"Datele obţinute în urma studiului clinic au arătat că după a doua doză, eficacitatea prevenirii COVID-19 la această grupă de vârstă a fost de 100%.", a spus ministerul canadian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel