Cîmpeanu: 99,7% dintre cei aproape 3 milioane de elevi și preșcolari, prezenți fizic la școală în prima zi. 15% sunt vaccinați contra COVID-19
Autor: Dana Lascu pe 13 sep, 12:50 | Vaccinuri

Copiii sunt obligați să poarte măști în școli. Foto: Pixabay

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a participat la deschiderea anului școlar la Liceul Tehnologic „Carol I” din comuna Valea Doftanei, a anunțat, luni, că 99,7% dintre cei aproape 3 milioane de elevi și preșcolari pot începe școala cu prezență fizică și a subliniat importanța vaccinării anti-COVID-19.

„Astăzi pot începe școala cu prezență fizică 99,7% dintre cei aproape 3 milioane de elevi și preșcolari. Este un lucru extrem de important, demonstrează înțelegerea importanței școlii, dar în același timp trebuie să dovedim responsabilitate și determinare pentru a asigura în școli acea protecție sanitară care să ne poată permite să ținem școlile deschise o perioadă cât mai lungă, în așa fel încât să nu mai avem acele pierderi pe care le-am înregistrat pe parcursul perioadei de criză sanitară”, a spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, la ceremonia de deschidere a noului an școlar de la Liceul Tehnologic „Carol I” din comuna Valea Doftanei.

Demnitarul a precizat că personalul din învățământ este vaccinat în proporție de 61%, iar elevii cu vârsta peste 12 ani în proporție de peste 15%.

„Este nevoie însă să continuăm acest proces și sunt convins că vom putea continua odată cu începerea școlii. Mai mult decât atât, în ultimele zece zile s-au vaccinat 10.000 de elevi. Am depășit pragul de 15% - proporția elevilor vaccinați. Una din trei persoane vaccinate în ultimele zece zile la nivel național cu vaccinul Pfizer este elev, asta dă încredere că părinții vor înțelege cât de important este pentru propriii copii, pentru ceilalți colegi pentru a se putea desfășura școala cu prezență fizică așa cum ne gândim cu toții, să înțelegem că vaccinarea este unicul gest care poate pune capăt crizei sanitare. Toate celelalte măsuri de protecție sanitară, inclusiv testarea, ne ajută să ținem sub control epidemia. Vaccinarea este singurul act care ne ajută să punem punct acestei crize sanitare”, a adăugat ministrul Educației.

Marți va demara concursul pentru ocuparea posturilor de directori de școli, a anunțat ministrul.

„Am asumat că acest concurs va fi derulat strict pe criterii de competență, în așa fel încât, la finalul lunii decembrie, să putem avea numirea celor mai profesioniști directori în școlile românești, care să înceapă în data de 10 ianuarie, odată cu semestrul II, un nou mandat în interesul școlii românești", a mai spus ministrul Educației.

Sorin Cîmpeanu a anunțat sunt în evaluare ofertele care privesc încheierea unui contract pentru o nouă grădiniță în Valea Doftanei, care ar putea fi smenat la începutul lunii octombrie. 

Vaccinuri Vezi toate articolele