Copiii cu vârste între 12-15 ani ar putea fi vaccinați împotriva COVID, începând din toamnă

Vaccin
Copiii cu vârste între 12 și 15 ani ar putea fi vaccinați împotriva COVID începând din toamnă. Compania Pfizer a cerut autorizarea vaccinului pentru această categorie de vârstă, pentru care eficiența serului s-a dovedit a fi maximă.

Compania producătoare Pfizer a cerut autorizarea și pentru categoria de vârstă 12-15 ani, astfel, spune Gheorghiță a depus deja la FDA datele pentru a obţine autorizare la această grupă de persoane.

"Am văzut că Pfizer a depus deja la FDA datele pentru a obţine autorizare şi indicaţie pentru grupa de vârstă 12-15 ani, ceea ce înseamnă că într-un interval de circa două luni este foarte probabil să avem această autorizare şi de la FDA şi, cu siguranţă, şi de la Agenţia Europeană a Medicamentului, aşa încât cred că din toamnă, din trimestrul al treilea, am putea să avem această indicaţie şi să şi facem acest tip de vaccinare", a spus medicul militar Valeriu Gheorghiţă, duminică seara, potrivit unor surse citate de Antena 3.

La sfârşitul săptămânii trecute, Pfizer și BioNTech au depus în SUA o cerere de extindere a autorizării de urgență a vaccinării contra Sars CoV-2, la adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.

De asemenea, companiile au anunțat că vor face aceeaşi cerere şi "altor autorități de reglementare din întreaga lume în următoarele zile".

Studiile întreprinse până acum au arătat că Pfizer are o eficiență de 100% în cazul copiilor de 12 ani și peste această vârstă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Dr. Doru Negru
EXCLUSIV

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel