Cum a reușit Ozana Barabancea să slăbească peste 40 de kilograme: „Am zis că trebuie să fac ceva, dar mă simțeam sufocată”

Ozana Barabancea    FOTO știridecluj
Ozana Barabancea s-a luptat multă vreme cu kilogramele în plus. Cum arată acum în costum de baie?

Ozana Barabancea se află acum într-o formă de zile mari și mulți oameni au rămas uimiți când au văzut transformarea prin care a trecut vedeta. Aceasta a apelat la operația de micșorare a stomacului și a reușit să slăbească peste 40 de kilograme. 

Înainte de acea operație, care a fost realizată cu succes în anul 2017, Ozana Barabancea cântărea 114 kilograme. 

„Am slăbit peste 40 de kilograme. M-am cântărit și am 73,2 kg, iar pe masa de operație am avut 114. N-am spus nimănui, dar maximum de kilograme am avut 128. Acum mă simt bine, dar atât de mult contează sportul, cum n-aș fi crezut vreodată. Mi-am dat seama că încă mă simt grasă și trebuie să îmi scot din cap senzația asta de om gras. Cobor greu, urc greu scările, încă am senzația de greutate pentru că psihic nu m-am echilibrat”, a declarat Ozana Barabancea în cadrul unei emisiuni tv.

Chiar dacă operația de micșorare a stomacului a ajutat-o enorm, Ozana Barabancea susține că fără sport nu ar fi ajuns la greutatea pe care o are în prezent. 

Citește continuarea pe Spectacola și află detalii despre dieta vedetei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel