Doar 3 paturi libere la ATI pentru bolnavii COVID, anunță autoritățile

Salon de spital    FOTO: pexels.com
Oficialii anunță duminică, 10 octombrie, că sunt disponibile 3 paturi la ATI pentru bolnavii COVID.

Potrivit unei informări oficiale, duminică, 10 octombrie, sunt libere 3 paturi la ATI  la nivel național, ”altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, dintre care 1 pat disponibil la nivelul județului Constanța și 2 la nivelul Municipiul București”.

”În data de 10 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.534 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 332 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19. 

De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 139 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale. 1.603 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări. 

La  nivel național sunt 3 paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, dintre care 1 pat disponibil la nivelul Județului Constanța și 2 la nivelul Municipiul București. 

Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare. Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare”, se arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel