Dr Casandra Bulescu, după gardă: e uimitor că oamenilor încă le e mai frică de vaccin decât de boală
Autor: Adisa Codruț pe 20 sep, 19:59 | Vaccinuri

Medicul Casandra Bulescu FOTO: Facebook Ro Vaccinare

Medicul Casandra Bulescu spune că în cea mai recentă gardă a sa a întâlnit 23 de pacienți bolnavi de COVID, dintre care doar 3 vaccinați.

Medicul Casandra Bulescu, doctor la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Victor Babeș din București, povestește pentru cei de la Ro Vaccinare, că în ultima sa ardă a observat că din cei 23 de bolnavi COVID, doar 3 erau vaccinați. Aceasta s-a arătat surprinsă că românilor încă le e mai frică de vaccinul anti-COVID decât de boală.

„Ultima gardă la COVID, 23 de prezentări: 20 de pacienți nevaccinați și 3 pacienți vaccinați.

Dintre pacienții vaccinați, niciunul nu are pneumonie, nu are necesar de oxigen, ci doar o infecție acuta de căi respiratorii superioare, putând fi tratați fără probleme la domiciliu.

Dintre cei nevaccinați, am întâlnit două categorii: pe de-o parte insuficiențe respiratorii, cu comorbidități decompensate, iar pe de altă parte tineri fără alte boli și care se prezintă măcar cu pneumonie (dacă nu și cu insuficiență respiratorie) și care necesită internarea.

A devenit o întrebare standard în anamneză dacă pacientul este vaccinat sau nu, iar la auzirea răspunsului « nu », nu pot să nu întreb « de ce? ». Pe lângă sfaturile primite de la diferiți « medici » împotriva vaccinului, majoritatea se teme de problemele pe termen lung aduse de vaccin. Însă nimeni din această categorie de pacienți nu se gândește la impactul pe termen lung al bolii, la sindromul de long-COVID, la morbiditatea dată de boală, în ciuda vârstei tinere pe care o au.

Mi se pare uimitor că oamenilor încă le este mai frică de vaccin decât de boală, iar unii dintre pacienți rămân cu reticență față de vaccin inclusiv când ajung conectați la oxigen. Dacă era necesar un vaccin împotriva unei boli tropicale pentru o călătorie exotică, cu siguranță nu își mai puneau atâtea probleme legate de consecințele la distanță.

În fine, a doua zi după gardă, împreună cu îndrumătoarea mea, intru la vizita din terapie intensivă unde o pacientă ce necesită un flux de 75 L O2/min ne întreabă disperată ce poate face în situația ei… Dacă se poate vaccina pentru a se vindeca. Ei bine, vaccinul era soluția pentru a nu ajunge în terapie intensivă, și de altfel, singura soluție reală de a evita toate aceste drame pe care le vedem în fiecare zi. Multă sănătate!”, afirmă medicul casandra Bulescu pentru Ro Vaccinare.

Vaccinuri Vezi toate articolele