Maratonul vaccinării continuă la SUUMC

Maratonul vaccinării la SUUMC
Maratonul vaccinării continuă la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central (SUUMC). 

O treime dintre persoanele care s-au vaccinat ieri al SUUMC au făcut-o în intervalul orar 20.00 - 08.00. În total, 665 de perosoane au fost imunizate în 24 de ore, dintre care 210 în timpul nopții. 

Explicațiile au fost publicate pe pagina de Facebook a SUUMC:

„Ieri, 06.05 a.c., în cadrul Maratonului vaccinării din Spitalul Militar Central au fost imunizați, fără programare, împotriva virusului SARS-CoV-2, cu serul Pfizer BIONTech, un număr de 665 de pacienți, din care 210 s-au prezentat în intervalul orar 20.00 – 08.00.

Pentru prima dată, ieri, echipele Spitalului Militar Central au vaccinat, în 24 de ore, un număr de 1.170 de pacienți.

Pentru Centrul de vaccinare al Spitalului Militar Central, facem precizarea că, în zilele de sâmbătă și duminică (8 – 9 mai a.c.), conform Strategiei Naționale de Vaccinare, în intervalul orar 08.00 – 20.00, personalul nostru își desfășoară activitatea medicală specifică pentru imunizarea pacienților planificați în Platforma de vaccinare sau pentru rapel. Serurile utilizate sunt AstraZeneca și Pfizer.

Pentru cei care nu au accesat comunicările noastre anterioare, iată ce trebuie să ştiţi despre Campania Maratonul vaccinării în Spitalul Militar Central

– are loc în perioada 04 – 11.05.2021, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică;

– se desfășoară 24 de ore din 24;

– se utilizează ser Pfizer;

– minorii cu vârsta de peste 16 ani pot fi vaccinați dar se impune prezența unuia dintre părinți sau a tutorelui legal;

– este nevoie să aveţi la dumneavoastră documentul de identitate şi, eventual completate, formularele de triaj și de acord. Pentru a reduce timpul dumneavoastră de așteptare și a fluidiza procesul de vaccinare, vă punem la dispoziție formularele de triaj și de acord, documente ce pot fi descărcate și completate, înainte de a vă prezenta la Centrul de vaccinare – http://www.scumc.ro/maratonul-vaccinarii-in-spitalul…/;

– după ce vă prezentaţi la Punctul de acces din Calea Plevnei nr. 134, veţi fi însoţit de echipa noastră militară, dedicată acestui eveniment, către sediul Centrului de vaccinare, locaţie în care veţi fi predat personalului medical implicat in campanie pentru verificarea sau completarea documentelor şi triajul epidemiologic;

– după vaccinare veţi ramâne sub supravegherea medicală a specialiştilor în Medicină de urgenţă, timp de 15 minute;

– la finalul procedurilor, veţi primi Adeverinţa de vaccinare”, transmite Raluca Maroiu, medic primar Medicina muncii, Coordonator al campaniei „Maratonul vaccinării în Spitalul Militar Central”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel