MS: Noi reglementări pentru pacienții arși: În 2 ore trebuie stabilit unde va fi transferat pacientul

Pacienta a fost transferată din elicopter în avionul militar care a dus-o în Belgia
Ministerul Sănătății a stabilit noi reglementări pentru transferul în strainătate a pacienților cu arsuri grave. În maximum 2 ore, autoritățile vor stabili unde vor fi transferați pacienții arși. 

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat Ordinul pentru înființarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienții cu arsuri grave și Ordinul pentru modificarea și completarea Ordinul ministrului sănătății nr. 1419/2017 privind aprobarea modului de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru tratamentul pacienților cu arsuri.

„Cele două acte normative au ca scop reducerea semnificativă a timpilor de așteptare pentru transferul pacienților cu arsuri grave în străinătate, în lipsa locurilor sau a capacităților de tratare în unitățile dedicate din țară sau dacă evaluarea pacientului o impune. Am stabilit o procedură simplificată și clară, astfel încât atunci când apare un caz nou, cea mai bună decizie să fie luata rapid, în interesul pacientului. De asemenea, am decis ca decontarea contravalorii tratamentului pentru pacienții cu arsuri grave efectuat în unitățile sanitare din străinătate să se realizeze de către Ministerul Sănătății în cadrul programului acțiunilor prioritare. În același timp, continuăm demersurile pentru construirea sistemului propriu de tratament al marilor arși. În luna august am obținut autorizația pentru construirea centrului din Timișoara și așteptăm avizul Băncii Mondiale pentru demararea licitației în vederea execuției clădirii. Mâine supunem aprobării Guvernului, hotărârea de guvern privind investiția de la Centrul de mari arși pentru copii din cadrul Spitalului pentru Copii Grigore Alexandrescu realizată tot în cadrul proiectului semnat cu Banca Mondială”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru

Dosarele, analizate în maximum 2 ore

Comisiile care vor analiza dosarul medical al pacientului și vor stabili necesitatea transferului pacienților cu arsuri grave în străinătate se vor constitui la nivelul unităților sanitare care asigură managementul cazurilor cu arsuri grave, în termen de 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al acestui Ordin.

Acestea vor aproba transferul numai pentru cazurile care întrunesc criteriile de internare în centrele pentru arși conform prevederilor Anexei nr. 5 din Ordinul ministrului sănătății nr. 476/2017, cu modificările și completările ulterioare. Evaluarea oportunității transferului se realizează cu respectarea prevederilor Anexei 8 din același act normativ.

Comisiile vor fi formate din 3 membri: medicul curant al pacientului, un medic în specialitatea anestezie și terapie intensivă și un medic în specialitatea chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă sau chirurgie generală, după caz, desemnați în prealabil prin decizie a directorului medical al unității sanitare care asigură managementul cazurilor cu arsuri grave, ținând cont de graficul lunar al gărzilor.

Aceste comisii se întrunesc în regim de urgență la solicitarea medicului curant al pacientului, în maxim 2 ore de la primirea cazului, analizează dosarul medical al pacientului și, după caz, aprobă transferul motivat.

Deciziile comisiilor se iau prin consens și se transmit Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru realizarea transferului către unități specializate în străinătate.

Pentru acest demers MS și MAI vor încheia un protocol de colaborare și coordonare.

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a noilor prevederi, Ministerul Sănătății inițiază demersurile necesare pentru încheierea protocoalelor de colaborare cu unități medicale din străinătate care asigură asistență medicală bolnavilor cu arsuri.

De asemenea, Ordinul pentru modificarea și completarea Ordinul ministrului sănătății nr. 1419/2017 privind aprobarea modului de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru tratamentul pacienților cu arsuri prevede ca decontarile cheltuielilor să se realizeze direct către unitățile sanitare pe baza documentelor medicale și facturilor aferente serviciilor medicale de care a beneficiat pacientul din bugetul MS, în cadrul acțiunilor prioritare AP-ARSURI.
Cele două acte normative au fost trimise la Monitorul Oficial pentru publicare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel