Peste 16.000 de persoane, imunizate în ultimele 24 de ore
Autor: DCMedical Team pe 05 iul, 18:16 | Coronavirus

Imunitate

Peste 16.000 de doze de vaccin au fost administrate în ultimele 24 de ore, în România.

În ultimele 24 de ore au fost imunizate 16.455 de persoane, dintre care 10.983 au primit serul produs de Pfizer, 4.459 cel produs de Johnson&Johnson, 612 de Moderna şi 401, cel produs de AstraZeneca, se arată într-o informare transmisă  de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).Conform CNCAV, în acest interval, 9.213 de persoane au fost vaccinate cu prima doză şi 7.242 cu cea de-a doua.Din 27 decembrie 2020, au fost administrate 9.042.170 doze pentru 4.768.940 de persoane, dintre care 177.461 au primit o doză şi 4.591.479 şi pe cea de a doua.În ultimele 24 de ore au fost înregistrate şase reacţii adverse, una de tip local şi cinci de tip general.De la debutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 16.629 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 1.785 de tip local şi 14.844 de tip general. Potrivit CNCAV, 121 reacţii adverse sunt în curs de investigare. 

Coronavirus Vezi toate articolele