Pfizer și BioNTech, EXPLICAȚIA MOMENTULUI: De ce vin mai puține doze de vaccin COVID-19

Vaccinul produs de Pfizer și BioNTech. Foto: BioNTech
Pfizer și BioNTech au emis o declarație comună prin care explică de ce a fost redusă, temporar, capacitatea de producție de vaccin COVID-19 în Europa. 

Pfizer și BioNTech anunță, într-o declarație comună, că au dezvoltat un plan care va permite extinderea capacităților de producție în Europa și vor livra semnificativ mai multe doze în al doilea trimestru din acest an. Pentru a realiza acest lucru, sunt necesare acum anumite modificări ale proceselor de producție, arată cele două companii. 

„Ca urmare, instalația noastră din Puurs, Belgia, va experimenta o reducere temporară a numărului de doze administrate în săptămâna viitoare. Vom reveni la programul inițial de livrări către Uniunea Europeană începând cu săptămâna 25 ianuarie, cu livrare crescută începând cu săptămâna 15 februarie, rezultând capacitatea noastră de a livra cantitatea completă angajată de doze de vaccin în primul trimestru și semnificativ mai mult în al doilea trimestru”, se arată în declarție.

Companiile vor informa despre programele de livrare actualizate atât Comisia Europeană, cât și statele membre UE și alte țări afectate de aceste modificări.

„Pfizer și BioNTech lucrează neîncetat pentru a sprijini lansarea în continuare a campaniilor de vaccinare la nivel mondial, nu numai prin extinderea propriilor capacități de producție, ci și prin adăugarea altor furnizori, precum și a producătorilor contractuali pentru a crește capacitatea totală de producție”, au mai arătat cele două companii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel