Radu Gănescu(COPAC), despre Campania de vaccinare contra COVID: contează informarea și educația

Radu Gănescu  FOTO: DC Media Group
EXCLUSIV
Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România – COPAC, a explicat la dezbaterea „Vaccinarea, prezent și viitor” că sunt câteva lucruri esențiale pentru succesul campaniei de vaccinare contra COVID. 

„Există o unanimitate în ceea ce înseamnă vaccinarea. Există o dorință să putem să creștem atât rata de vaccinarea, cât și accesibilitatea și cumva avantajul de a crea un sistem mult mai performant în această direcție. Mă bucur că cumva atât specialiștii cât și autoritățile și cei care susțin – noi, ca asociații de pacienți cu vaccinarea suntem într-un tandem - și mi se pare că nu mai rămâne decât să ne apucăm de lucru”, a arătat Radu Gănescu, președintele Coaliţiei Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România – COPAC, la dezbaterea DC Media Group, intitulată „Vaccinarea, prezent și viitor. 

Liderul uriașei coaliții de organizații de pacienți a explicat, de asemenea, că și cei care ezită și cei care sunt împotriva vaccinării, pot fi aduși la un numitor comun, dacă toate informațiile de care au nevoie sunt accesibile. 

„Întotdeauna vor fi persoane care au păreri diferite și e foarte greu să mulțumești pe toată lumea, indiferent pe ce arii ne uităm sau în ce direcții vorbim. Aici cred că contează mai mult informarea și educația fiecăruia dintre noi, cât și dorința unei stări de sănătate mai bună. Știm cu toții că de multe ori se spune că până nu te lovește o boală, de multe ori nu te gândești la cel de lângă tine sau nu te gândești că tu poate vei avea în viitor o problemă de sănătate.

Dar asta înseamnă că cei care au experiență, pacienții care trec prin anumite patologii, specialiștii care vin și ne informează și ne explică despre cât de importantă este prevenția și cât de importantă este vaccinarea, ușor, ușor cred că îi vor aduce și pe cei care sunt încă și pe cei care sunt într-o anumită etapă de negare.

Important este să avem instrumentele necesare, și aici intervine autoritatea. În momentul în care ai instrumentele necesare și faci ceea ce marea majoritate a populației cere, că vorbim de vârstnici, că vorbim de cronici, că vorbim de persoanele care sunt cu risc ridicat, mai ales de cei care se expun, în momentul în care toate aceste lucruri vor fi clarificate și va exista un proiect și lucrurile vor funcționa normal, eu cred că fiecare va dori să se informeze, va dori să se vaccineze, și cumva lucrurile vor fi mult mai simplificate”, a spus Radu Gănescu. 

Care sunt punctele forte și punctele slabe ale campaniei de vaccinare contra COVID, dar și ce se poate face ca vaccinarea, în general, să fie accesibilă și să nu mai întâmpine opoziție, aflați din video: 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel