SANITAS amenință cu proteste. Revendicările Federației

Doctor, mască. Foto: Ashkan Forouzani / Unsplash
Federația Sanitas a depus luni, 4 octombrie, un memoriu la Guvern în care solicită, printre altele, ”asigurarea sumelor necesare pentru desfăşurarea activităţii în condiţii de siguranţă în unitățile sanitare și cele de asistență socială pentru trimestrul IV”.

Un memoriu a fost depus luni dimineața, 4 octombrie, de reprezentanții Federației Sanitas la Guvern.

”Guvernul României este vinovat de adâncirea crizei sanitare și de încălcarea drepturilor constituționale ale angajaților din Sănătate și Asistență socială

Federația Sanitas acuză Guvernul de escaladarea crizei pandemice, economice și sociale în care se afundă societatea românească. Ultimele luni au dovedit că obiectivele acțiunilor guvernamentale urmăresc în special câștigarea luptei politice în interiorul partidelor de guvernământ și satisfacerea unor interese individuale și de grup, fără a găsi soluții pentru marile probleme cu care se confruntă România: valul 4 al pandemiei care face din ce în ce mai multe victime; un sistem sanitar afectat de lipsa resurselor și care funcționează cu un personal subdimensionat și epuizat; măsuri legislative care limitează drepturile fundamentale ale cetățenilor și care facilitează abuzuri în domeniul relațiilor de muncă; o economie care crește doar pe hârtie și în declarațiile politice.

Consiliul Național al Federației Sanitas din România a decis declanșarea unor forme de protest  împotriva guvernului, care se dovedește incapabil să gestioneze criza generalizată a societății noastre și care știe să ofere doar promisiuni fără acoperire”, se arată într-un comunicat oficial.

Revendicările Federației Sanitas sunt următoarele:

”Asigurarea sumelor necesare pentru desfăşurarea activităţii în condiţii de siguranţă în unitățile sanitare și cele de asistență socială pentru trimestrul IV. În lipsa unei strategii de investiții urgente în infrastructura spitalicească, Guvernul pune în pericol deopotrivă viaţa pacienţilor şi a lucrătorilor din cele două sisteme.

Redarea demnităţii tuturor categoriilor profesionale din Sănătate şi Asistenţă Socială prin eliminarea inechităţilor salariale generate de îngheţarea salariilor pentru infirmiere, îngrijitoare, brancardieri, personal TESA şi administrativ, alte categorii de lucrători pentru care aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost blocată, în ciuda faptului că ne apropiem de 1 ianuarie 2022, termenul pentru punerea în aplicare finală a legii.

Reconsiderarea importanţei muncii tuturor lucrătorilor din sistemul de Sănătate şi Asistenţă Socială, a întregului personal medico-sanitar, auxiliar şi de îngrijire prin plata corectă a tuturor sporurilor, calcularea acestora la nivelul salariului aflat în plată/actualizat şi nu la nivelul anului 2018.

Respectarea drepturilor constituţionale ale salariaţilor şi oprirea oricăror abuzuri ce ar putea veni din partea Guvernului ori ale altor instituţii ale statului. Dreptul la asociere sindicală, dreptul la negocieri colective, dreptul la muncă şi o viaţă decentă sunt doar câteva dintre drepturile care nu pot face obiectul unor tranzacţionări ori cesionări între diferitele instituţii. Ne opunem Proiectului de modificare a Legii pentru aprobarea OUG nr. 68/2021 privind adoptarea unor unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, în forma adoptată de Senatul României, prin care aceste drepturi ar putea face obiectul unor tranzacţionări între forul legiuitor şi Executiv.

Munca decentă presupune mai mult decât posibilitatea de exercitare neîngrădită a unei profesii. Respingem cu fermitate proiectul Legii privind suportarea din veniturile angajaţilor a costurilor testărilor efectuate personalului din sistemul de Sănătate şi Asistenţă Socială. Legislaţia muncii, legislaţia sănătăţii şi securităţii în muncă stipulează în sarcina angajatorului aceste costuri şi orice încercare de aruncare a acestei poveri financiare pe umerii lucrătorilor deja epuizaţi reprezintă o îngrădire a dreptului la muncă.

Peste 100 de membri Sanitas au depus astăzi, 4 octombrie 2021, memorii la Guvernul României pentru a protesta împotriva situației grave în care se află, în plină pandemie de Covid, sistemul sanitar și cel de asistență socială, chiar dacă reglementările din pandemie îngrădesc drastic participarea la manifestații de stradă.

În lume, data de 7 octombrie marchează Ziua Internațională a Muncii Decente. În săptămâna Muncii Decente, Federația Sanitas reacționează împotriva unui guvern care, prin măsurile anunțate, nu face decât să limiteze drepturile constituționale ale angajaților din Sănătate și Asistență socială, să încalce drepturile legale în domeniul relațiilor de muncă și să adâncească haosul politic și administrativ pe care l-a generat de mai bine de un an”.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel