Spitale închise, consecințe nefaste pentru bolnavii de cancer. Prof. dr. Gabriel Dimofte: Situație fără precedent pentru noi! Tot mai multe cazuri care sunt depășite

EXCLUSIV
Prof. dr. Gabriel Dimofte, de la UMF „Grigore T. Popa” din Iași, directorul medical al Institutului Regional de Oncologie Iași, a vorbit, la emisiunea Academia de Sănătate, despre consecințele pandemiei COVID-19 asupra bolnavilor de cancer.

"Au fost trei valuri COVID. Cu cât a fost valul mai puternic, cu atât relaxările au fost mai mari, din punct de vedere al sănătății. Din punctul nostru de vedere, în primăvară am fost complet blocați pentru o scurtă perioadă de timp. În momentul în care s-a instaurat starea de urgență, ni s-a cerut, în mod expres, să limităm internările la cel mult 20%, în contextul în care bolnavii care aveau nevoie de chimioterapie și radioterapie și-au continuat tratamentele în mod corespunzător. Noi am insistat foarte mult la Minister că trebuie făcut ceva, nu putem bloca bolnavii de cancer, pentru că, la ei, pronosticul se schimbă în săptămâni sau zile. Nu putem sta așa la nesfârșit.

Am redeschis foarte repede, cam în trei săptămâni am reînceput să operăm, am pornit foarte greu cu investigațiile, din păcate, și acest lucru se cunoaște. Din momentul în care am deschis activitatea cvasi-normală ce privește chirurgia oncologică, pentru că celălalte nu s-au modificat, întâlnim o situație care este fără precedent pentru noi. Vedem din ce în ce mai multe cazuri care sunt depășite. În jurul nostru, foarte multe spitale au devenit COVID, foarte multe spitale mari județene s-au închis pentru pacienți, s-au oprit toate programele de screening de diagnostic precoce, astfel încât pacientul oncologic și cel potențial oncologic n-au avut suficiente resurse.", a precizat prof. dr. Gabriel Dimofte, pentru DC MEDICAL. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

alimente calciu foto:freepik@yarunivstudio
EXCLUSIV
Cele mai bune surse de calciu. Alina Epure: Eliminarea nu este o soluție

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel