Studii: copilul alăptat se poate imuniza de la mama vaccinată

Ultimele studii arată că bebelușul alăptat se poate imunizează de la mama vaccinată. Deocamdată nu există studii suficiente, dar cele care s-au efectuat până acum indică asta.

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 a adus o mulțime de întrebări în legătură cu diferite aspecte. Una dintre aceste întrebări este dacă femeile care alăptează ar trebui să se vaccineze, dacă copilul câștigă imunitate de la mamă, în situația în care se vaccinează.

Iată ce scrie Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook:

„Cercetătorii implicați într-un studiu desfășurat în Statele Unite ale Americii au descoperit că anticorpii produși de vaccinurile anti COVID-19 se găsesc în sângele din cordonul ombilical și în laptele matern al femeilor care alăptează și care au fost anterior vaccinate, semnalând posibilitatea ca anticorpii să se transmită de la mamă la făt sau la copil. Nu există încă date suficiente pentru a determina nivelul de protecție dobândit în acest fel. Această cercetare a fost posibilă prin colaborarea a trei instituții din Statele Unite ale Americii și a demonstrat că noile vaccinuri anti COVID-19 cu tehnologie ARN mesager (Pfizer BioNTech și Moderna) sunt eficace în producerea de anticorpi împotriva SARS-CoV-2 la femeile însărcinate și la cele care alăptează.

În studiu au fost incluse 131 de femei aflate la vârsta de reproducere, dintre care 84 însărcinate, 31 care alăptau și 16 care nu erau însărcinate. Toate au primit câte o doză din vaccinurile Pfizer BioNTech sau Moderna.Titrul de anticorpi a fost echivalent în toate cele 3 grupuri incluse în studiu, iar reacțiile adverse au fost rare și comparabile între aceste grupuri. Mai mult decât atât, cercetătorii au comparat titrul de anticorpi măsurat la femeile din studiu cu cel al femeilor care s-au infectat cu SARS-CoV-2 în mod natural. Astfel, au descoperit că numărul anticorpilor în cazul femeilor vaccinate a fost semnificativ mai mare decât la cele care au fost infectate pe cale naturală.

Studiul a demonstrat eficacitatea și siguranța vaccinurilor împotriva COVID-19 la femeile însărcinate sau la cele care alăptează. Acestea vor fi completate de noi studii clinice ale companiilor producătoare, care vor fi demarate curând și vor include specific această categorie de persoane.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel