Substanța banală care previne și combate COVID-19. Adina Alberts: "Dispare" - VIDEO

Doctorul Adina Alberts laudă o substanță banală, despre care spune că previne și combate COVID-19.

Este vorba de albastru de metilen, o substanță folosită la scară largă la noi în țară, care ar putea preveni și combate infecția COVID-19. Adina Alberts este unul dintre medicii români care au recomandat folosirea albastrului de metilen ca metodă de prevenție a îmbolnăvirii.

Medicul român și-a exprimat părerea despre albastru de metilen încă de la începutul pandemiei și continuă să tragă un semnal de alarmă.

"Vă spuneam în urmă cu mai bine de 6 luni, că această aparent banală substanță, atât de ieftină și care se găsește „pe toate drumurile”, este extrem de eficientă în prevenirea și în combaterea infecție cu noul coronavirus.

Am venit în fața dvs informată până în dinți, cu studii și experiențe ale unor colegi din străinătate, am adus dovezi clare. O parte dintre cei care mi-ați ascultat sfatul, mi-ați și dat un feedback și mi-ați mulțumit.

Demersurile mele de acum câteva luni, adică la dr Rafila, la dl Arafat, la dr Musta, la Ministerul Sănătății, au rămas fară niciun rezultat sau răspuns. Am mai vorbit telefonic și cu dna Dr Mahler de la Spitalul de Pneumologie Marius Nasta. A fost singurul medic care și-a arătat interesul în a încerca și acest tratament”, a scris medicul pe Facebook.

Cum se ia albastru de metilen

 

Se găsește în farmacii sub formă de soluție, tablete sau capsule, având gramaje și concentrații diferite. Vă puteți achiziționă capsule cu albastru de metilen destinate tratării infecțiilor urinare, și să luați o astfel de capsulă o dată la 2-3 zile. Sau să căutați soluție de albastru de metilen 1% de uz intern și să luați 2-3 picături pe zi, în ceai sau pe o linguriță de zahăr. Pentru copii, preventiv, le puteti da capsule de supt sau spray oral cu albastru de metilen”, a adăugat aceasta.

Mai multe detalii despre albastrul de metilen, în videoul de mai jos:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel