Terapia genică ce ar putea întârzia îmbătrânirea

Îmbătrânirea poate fi încetinită
O echipă de oameni de știință a dezvoltat o terapie genică care poate inversa unele dintre efectele îmbătrânirii și poate extinde durata de viață

Deodamdată testată cu succes pe șoareci, cercetătorii speră ca în viitorul apropiat să reproducă terapia pentru a întârzia cu succes îmbătrânirea și la oameni.
Terapia, prezentată într-o lucrare științifică publicată în jurnalul Science Translational Medicine (link direct studiu), implică dezactivarea unei gene numite kat7, despre care oamenii de știință au descoperit că joacă un rol esențial în procesul de îmbătrânire celulară.

Terapia specifică pe care cercetătorii au folosit-o și rezultatele obținute reprezintă o premieră, a declarat una dintre conducătorii proiectului, profesor Qu Jing, în vârstă de 40 de ani, specialistă în medicină regenerativă la Institutul de Zoologie din cadrul Academiei de Științe din China (CAS).

„După șase-opt luni, acești șoareci prezintă o îmbunătățire generală a aspectului și a puterii de apucare și, cel mai important, au o durată de viață extinsă cu aproximativ 25%”, a declarat Qu.

Prin metoda CRISPR/Cas9, cercetătorii au identificat 100 de gene din aproximativ 10.000, iar dintre acestea kat7 s-a remarcat prin faptul că avea cea mai importantă contribuție la senescența celulară, a explicat Qu.

Kat7 este una dintre zecile de mii de gene care se găsesc în celulele mamiferelor. Cercetătorii au inactivat-o în ficatul șoarecilor cu ajutorul unei metode numite vector lentiviral.

„Am testat funcția genei într-o diversitate de tipuri de celule, în celula stem umană, celule stem mezenchimale, celule ale ficatului uman și în celule ale ficatului șoarecilor și la niciuna dintre aceste celule nu am observat niciun fel de toxicitate celulară detectabilă. Iar în cazul șoarecilor nu am observat deocamdată niciun efect secundar”, a precizat cercetătoarea.

Metoda, însă, nu va fi testată imediat în studii clinice pe subiecți umani, a subliniat Qu.

„Cu siguranță, este încă necesar ca funcția kat7 să fie testată pe alte tipuri de celule umane, pe alte organe ale șoarecilor și pe alte animale în faza preclinică înainte de a utiliza strategia în cazul îmbătrânirii umane sau a altor probleme de sănătate. (...) În cele din urmă, sperăm că putem găsi o modalitate de a întârzia îmbătrânirea, chiar și cu un procent foarte mic... în viitor''”, a spus ea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel