Urmărește dezbaterea live

Toxiinfecție alimentară: restaurantul la care s-au îmbolnăvit cei 11 oameni ajunși la spital a fost închis

Tratament
Activitatea restaurantului la care au mâncat cei 11 oameni care au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară a fost suspendată. 

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Braşov au suspendat, sâmbătă seara, activitatea unităţii de alimentaţie publică din Feldioara unde a avut loc un botez în urma căruia aproximativ un sfert dintre participanţi au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară.

Conform şefului Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, Sorin Susanu, reprezentanţii instituţiei au oprit, de asemenea, de la comercializare mai multe produse neconforme, în vederea distrugerii acestora.

Potrivit acestuia, în timpul controlului, la respectivul restaurant ar fi fost descoperite mai multe nereguli, inclusiv produse din carne cu termenul de valabilitate expirat în noiembrie anul trecut şi alte alimente păstrate în condiţii necorespunzătoare, notează agerpres.ro.

Sorin Susanu a adăugat că reprezentanţii societăţii comerciale respective s-ar fi apărat arătând că o parte dintre produsele cu care a fost gătit meniul au fost aduse de către cei care au organizat botezul, însă nu ar fi putut prezenta documente prin care să demonstreze că au îndeplinit cerinţele legale stabilite pentru astfel de cazuri.

Un număr de 11 persoane, printre care un copil, s-au prezentat, sâmbătă seara, la spital, cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară, după ce au consumat din preparatele servite la un botez în localitatea Feldioara. O parte dintre ei au fost transportaţi, ulterior, la spital, la Braşov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel