Tulcea: Medici de familie, sancționați pentru că lipseau de la cabinet în timpul programului

Stetoscop
Opt din cei 14 medici de familie din județul Tulcea verificați săptămâna trecută de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) nu erau la cabinete în momentul efectuării controlului și vor fi sancționați pentru că au chiulit în timpul programului, a declarat luni, în timpul unei ședințe organizate de Prefectură, președinta CJAS, Eugenia Vasile.

Președinta CJAS Tulcea, Eugenia Vasile a menționat că verificările au avut ca scop evaluarea modului în care se acordă concediile medicale, cunoscut fiind faptul că perioadă inițială a acestora s-a modificat.

„Opt din cei 14 medici nu erau la cabinete. Ei vor fi sancționați cu 5% din valoarea per capita din luna în care am făcut verificarea. Nu am făcut încă un calcul, se va face în luna septembrie”, a afirmat președinta CJAS.

Eugenia Vasile a mai spus că medicii absenți și-au explicat situația prin diferite motive.

„O doamnă doctor mi-a spus că era în altă localitate, un alt doctor mi-a spus că tatăl său a avut probleme și că se ocupa de acesta. (...) Aș încuraja primarii și populația să fie sinceri cu autoritățile și să atenționeze atunci când medicul nu vine la program. Ei sunt plătiți pentru acest lucru”, a menționat președinta CJAS.

Potrivit sursei, în timpul unui alt control, efectuat în urmă cu două luni, trei medici cu cabinete în municipiu nu erau la lucru în timpul programului.

Prefectura județului Tulcea a organizat, luni, o ședință cu autoritățile din domeniul Sănătății pentru a identifica soluții la problema deficitului de specialiști.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel