Vaccinarea, contraindicată dacă iei anticoagulante? Medic: "Este foarte important să spunem asta"

Se pot vaccina contra COVID-19 persoanele care iau tratament anticoagulant?

Alice Munteanu, medic cardiolog, a dat răspunsul în direct, la Antena 3. 

"Este o întrebare pe care atât eu, cât și colegii mei o primim foarte des. Pacienții ne întreabă dacă, în contextul în care ei iau tratament anticoagulant, se pot vaccina contra COVID-19. Toți cunoaștem că acest tratament prelungește timpul de sângerare și poate face complicații locale. Răspunsul este DA, este foarte important să spunem că da, se pot vaccina cu câteva mici amendamente.

Acești pacienți trebuie să își facă o analiză, INR, pe care ei trebuie să o efectueze cu 24 de ore înaintea vaccinării, ea trebuie să fie la limita minimă a normalului. Deci, la o anumită categorie de persoane cu probleme cardio-vasculare trebuie să fie între 2 și 3, însă cei care sunt purtători cronici de proteze mecanice, ei trebuie să aibă evaluări ceva mai elaborate, motiv pentru care noi trebuie să știm și să le spunem pacienților că trebuie să aibă valoarea minimă admisă a acestui interval terapeutic. 

De asemenea, sunt necesare un ac și seringă diferite. Știm foarte bine că acest vaccin se face doar intramuscular doar și se folosesc ace subțiri. Persoanele care iau tratament anticoagulant trebuie să apese 3-5 minute pe locul unde s-a făcut vaccinul COVID. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel