Vaccinarea copiilor între 12 și 15 împotriva COVID. Dr. Valeriu Gheorghiță: din septembrie ar trebui ca numărul de doze să fie suficient
Autor: DCMedical Team pe 12 apr, 18:11 | Vaccinuri

Dr Valeriu Gheorghiță coordonează campania națională de vaccinare împotriva COVID FOTO: Facebook

Medicul Valeriu Gheorghiță a declarat luni, 12 aprilie, cum se va face vaccinarea copiilor cu vârste între 12 și 15 ani.

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID, spune că Pfizer este singura companie care a depus documentația în vedere obținerii autorizației pentru administrarea vaccinului împotriva infecției COVID la copii cu vârste între 12 și 15 ani.

”Singurul vaccin care este în măsură să asigure această indicație, în momentul de față, este vaccinul de la Pfizer, care a și depus documentația la FDA, urmând ca ulterior să depună aceleași date și la Agenția Europeană a Medicamentului. În general, timpul de acordare a acestei autorizări este de aproximativ două luni așa că estimăm că din al treilea trimestru al acestui an se va obține această autorizare și vom putea să includem inclusiv această grupă de vârstă pentru vaccinarea cu Pfizer. (...) Teoretic, din septembrie ar trebui ca numărul de doze să fie suficient și să nu se mai impună o prioritizare, dar este important să facilităm accesul celor mai vulnerabili la vaccinare”, a afirmat medicul, potrivit Antena 3.

Vaccinuri Vezi toate articolele