Valul patru al pandemiei COVID. Dr Simin Florescu: când va urma? în următoarele 4-5 săptămâni?

Conf Dr Simin Florescu. Foto: Facebook
EXCLUSIV
Directorul medical al Spitalului Victor Babeș din  București, Simin Florescu, a vorbit la Academia de Sănătate, emisiune realizată de profesorul Irinel Popescu, despre evoluția pandemiei COVID și valul patru al coronavirusului.

”Este o situație îngrijorătoare”, spune doctorița Simin Florescu, directorul medical al Spitalului Victor Babeș din București, întrebată despre predicții privind al patrulea val al pandemiei COVID.

Aceasta precizează că nu știe ”dacă se pot face niște predicții, dar cel puțin în statistica OMS - realizează o apreciere săptămânală a cazurilor pe întreg globul și fac o oarecare predicție”.

„Ei zic că în acest ritm o să crească incidența cu peste 200 de milioane de cazuri în următoarele două săptămâni, la nivel global. Toate aceste lucruri se raportează la fiecare țară. Este clar că există o tendință de creștere, în majoritatea zonelor; o creștere cu 30% în majoritatea zonelor în Europa, o creștere evidnetă și pe teritoriul SUA. Predicția este că, într-adevăr, urmează valul patru. Când va urma? În următoarele patru săptămâni, 5 săptămâni? Maximum 2 luni pentru că este evident că peste tot, inclusiv în țara noastră există o ușoară tendință de creștere.

Toate aceste predicții se bazează și pe nivelul de transmisibilitate crescut al variantei delta care are o contagiozitate foarte mare. Ce nu știu foarte clar este cât de grave vor fi cazurile care vor apărea, dacă profilul pandemic va semăna cu cel din valul trei sau nu din punct de vedere al severității cazurilor, și dacă acoperirea vaccinală va fi foarte foarte eficientă.

Tot predicțiile făcute până acum arată că, într-adevăr, acoperirea vaccinală pare să fie eficientă, mai ale sîn cazul vaccinurilor de tip ARN Messager, chiar dacă ar scădea cu 5-10% capacitatea de neutralizare a acestor vaccinuri, totuși ar rămâne la valori de peste 85-90%”, explică medicul Simin Florescu.

Potrivit acestuia, administrarea unei a treia doză de vaccin împotriva COVID nu s-ar justifica.

”A treia doză - deocamdată nu, cel puțin după cum arată lucrurile în acest moment. Nu există nicio justificare pentru o a treia doză”, consideră dr Simin Florescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel